Am avut un déjà vu..
A fost odată, ca întotdeauna şi peste tot, un tânăr obişnuit într-un oraş obişnuit. Viaţa acestui tânăr era o viaţă decentă, ca de altfel a multora. Totul căpătase o formă destul de aşezată, liniştită, previzibilă. Se instalase chiar o bună dispoziţie şi tânărul era mulţumit cu stilul său de viaţă, cu relaţiile ce le avea, cu activităţile sale frumoase. Putem spune că se simţea chiar comod.
Într-o zi, în timp ce tânărul nostru era cufundat în meditaţie, un gând neaşteptat, venit de departe, se izbi în poarta inimii lui: "cioc!cioc! Hei, tu! Ascultă. Când vei începe să-ţi trăieşti viaţa?". Foarte surprins de această idee, răspunse instinctual: "Cum adică să-mi trăiesc viaţa? Eu îmi trăiesc viaţa, şi încă sunt mulţumit de ea!". Tulburat, auzi din nou glasul, mult mai intens: "Când vei începe să îţi trăieşti viaţa?".
Trecură o săptămână, trecură două de atunci şi gândul parcă nu mai vrea să plece de la el. Îl urmăreşte toată ziua. A ajuns să nu mai poată dormi liniştit, tot felul de frământări îi asaltează mintea şi inima: "Ce poate să însemne aceasta? Mă simt frustrat, neîmplinit... simt că îmi lipseşte ceva! Dar ce anume?".
Activităţile tânărului obişnuit dintr-o dată au devenit o povară pentru el. Timpul parcă trece în zadar. Relaţiile nu îl mai mulţumesc, parcă sunt superficiale. Un gând ciudat i se clarifică în minte, şi parcă e scris în el încă de la naştere. Înaintea ochilor i se desfăşoară codul genetic al sufletului său şi devine tot mai conştient că există o chemare ascunsă în fiecare celulă din el. Este o viziune ce îi dă fiori de bucurie împletiţi cu senzaţii de basm. Îl copleşeşte ideea, dar nu îşi închipuie că este realizabilă. Ştie că întotdeauna era acolo, dar cu timpul a înăbuşit-o. Acum, ca un vulcan, a erupt şi lava îi topeşte inima... Ca ars, începe să strige: "Doamne, nu găsesc împlinirea decât în această viziune!".
Dar ce credeţi? Tânărului nostru îi este teamă. Chemarea aceasta e peste puterile lui. Pare de domeniul fantasticului. E prea greu, nu are încredere că va reuşi vreodată. Îşi doreşte atât de mult, însă mii de întrebări îl paralizează: "De unde voi avea eu resurse să realizez aşa ceva? Apoi, ce vor zice oamenii despre mine? Cum ar reacţiona prietenii mei dacă le-aş spune ce gândesc? Dacă încep şi apoi renunţ, nu mă fac eu de toată ruşinea? Au mai încercat şi alţii lucruri noi şi au eşuat. Prea puţini au ajuns să facă lucruri ca acestea, şi ăia chiar erau genii. Nu cred că pot ajunge acolo. Până la urmă, poate e doar un gând ciudat de-al meu, nu este o chemare specială din partea lui Dumnezeu pentru mine."
Îndoiala îl cuprindea tot mai mult, şi mai mult...
Într-un final a renunţat la vis.
"Nu tot ce zboară se mănâncă! - şi-a zis în sinea lui.
Aşa că s-a întors la stilul lui banal de viaţă.
P.S. "Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, oare nu te trimit EU? - zice Domnul" (Judecători 6.14)
